Transylvania College, școală internațională acreditată Cambridge, va deschide o nouă creșă și grădiniță în Oradea

Grădinița Transylvania College Oradea își va deschide porțile în luna septembrie a acestui an, odată cu lansarea noului an preșcolar.

Învățarea prin explorare și descoperire în pădure (forest education) și învățare în aer liber (outdoor learning) constituie un mijloc de familiarizare a elevilor cu lumea înconjurătoare, exersează deprinderi, consolidează cunoştinţe şi valorifică potenţialul creativ al copilului.

Spațiul va fi dotat cu piscină interioară și exterioară, zone de învățare și joacă în aer liber, precum și un teren de sport de care copii se vor bucura, și cu ajutorul cărora vor experimenta iar experiența, va fi sinonimă cu bucuria, libertatea, va genera energie pozitivă și va spori creativitatea copiilor și le completa cunoștințele.

Creșa și grădinița vor putea găzdui împreună un număr de aproximativ 150 de copii, începând cu vârsta de 2 ani. Aceștia vor fi organizați în grupe de maxim 20 de copii, pentru a avea parte de o experiență optimă și pentru a primi fiecare atenția necesară și a se dezvolta echilibrat și sănătos.

Creșa și grădinița e situată pe strada Nicolae Beldiceanu, nr. 33, într-o clădire dispusă pe 2 nivele, care va găzdui 9 săli de clasă. Decorul noului spațiu este unul special, construit în stilul școlilor din viitor, flexibil și agil. Clădirea este înconjurată de un teren generos de 8000 mp, menit să ofere copiilor libertatea de care au nevoie pentru a crește și a se dezvolta armonios.

„Înscrierile sunt deschise până la data de 30 iunie. Pentru mai multe detalii referitoare la procesul de înscriere, taxele de înscriere, serviciile disponibile precum și alte solicitări, ne puteți contacta la adresa de email oradea@transylvania-college.ro. Pentru mai multe detalii referitoare la posturile disponibile pentru angajare, ne puteți contacta la adresa de email hr@transylvania-college.ro. De asemenea, de luni până vineri, între orele 9-16, ne puteți contacta la numărul de telefon 0729.105.738”, transmit initiatorii acestui demers educational.

Distribuie informația
Alte știri