Trei persoane, cercetate pentru că ar fi sustras soluție pentru ierbicidat, în valoare de peste 660.000 de lei, reținute de polițiștii din Bihor

La data de 11 aprilie a.c., în urma cercetărilor efectuate și administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de doi bărbați, de 34 și 32 de ani și față de un tânăr de 14 ani, toți din comuna Petreu, județul Bihor, cercetați pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări a rezultat că, în noaptea de 22 spre 23 februarie a.c., cei trei, având fețele acoperite, ar fi pătruns, prin efracție, în sediul unei societăți comerciale din localitatea Cauaceu, județul Bihor și ar fi sustras, din depozitul societății, 1.135 de litri de produse pentru ierbicidat, ambalate în flacoane de 1 litru sau 5 litri, cauzând astfel un prejudiciu în valoare totală de 663.116,46 lei.

Pentru documentarea și probarea activității infracționale, pe parcursul cercetărilor au fost efectuate 10 percheziții domiciliare, trei percheziții informatice și alte activități procedurale, care au condus la identificarea și reținerea persoanelor cercetate.

La data de 12 aprilie a.c., polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia i-au prezentat pe cei trei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, în vederea dispunerii de măsuri legale.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului.

Pe parcursul cercetărilor, anchetatorii au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și al Unității Teritoriale de Analiză a Informației Oradea.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție._

Distribuie informația
Alte știri