Trei tineri orădeni, bănuiți de tâlhărie calificată, au ajuns după gratii

Duminică, 26 martie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de trei tineri, de 21, 19 și 18 ani, toți din municipiul Oradea, județul Bihor, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îi bănuiesc pe aceștia că, duminică, 26 martie a.c., în jurul orei 14.30, în timp ce un tânăr de 21 de ani, din comuna Târgșoru Vechi, județul Prahova, se afla într-o locuință din Oradea, unde domiciliază fără forme legale, cei trei tineri ar fi bătut la ușă, iar după ce tânărul de 21 de ani, pe care îl cunoșteau, a deschis ușa, l-ar fi împins și, prin violență, l-ar fi deposedat de un lanț și un inel din aur și de un telefon mobil, cauzându-i astfel un prejudiciu total estimat la 2.744 de lei. De asemenea, cei trei sunt bănuiți că, la ieșirea din apartament, ar fi împins-o pe o tânără de 19 ani, din comuna Cefa, județul Bihor, care se afla în locuință.

În urma agresiunii, tânărul de 21 de ani a suferit leziuni care necesită pentru vindecare între 1 și 2 zile de îngrijiri medicale.

Polițiștii orădeni au recuperat de la cei în cauză telefonul mobil astfel sustras.

Luni, 27 martie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea i-au prezentat pe cei trei tineri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele fiecăruia dintre cei trei câte un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză și în vederea recuperării integrale a prejudiciului.

Distribuie informația
Alte știri