Trei zile „de foc” și „în foc” pentru forțele ISU Crișana. Comunicat

În intervalul 13 – 16 august, forţele şi mijloacele de intervenţie ale unităţii şi subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor au desfăşurat 78 de misiuni, dintre care opt operaţiuni de stingere a incendiilor, o operaţiune de salvare a unei persoane aflate în pericol de a se îneca, o misiune de salvare a unui animal şi 68 de intervenţii pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă (echipajele SMURD acţionând la 63 de cazuri medicale şi cinci accidente rutiere).

În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, 13 august a.c., în jurul orei 02.00, Staţia de Pompieri Ştei a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, în sprijinul Gărzii de Pompieri Câmpeni din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o cabană situată în Arieşeni. Forţele de intervenţie au acţionat cu trei autospeciale de stingere pentru localizarea şi lichidarea incendiului ce se manifesta violent la acoperişul şi mansarda construcţiei. Evenimentul, provocat, cel mai probabil, de un mijloc de încălzire nesupravegheat, s-a soldat cu arderea acoperişului cabanei şi a mansardei din lemn.

În noaptea de luni spre marţi, 16 august a.c., în jurul orei 01.00, Staţia de Pompieri Aleşd a intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o cabană din lemn situată în Vârciorog, apelantul numărului unic 112 precizând faptul că, în momentul efectuării apelului, acoperişul construcţiei era prăbuşit, flăcările manifestându-se la nivelul întregii cabane. Ca urmare a producerii evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o trăsnetul, a ars construcţia din lemn, pe o suprafaţă de circa 80 de metri pătraţi.

Luni, 15 august a.c., pompierii militari din cadrul Staţiei Săcueni au acţionat în localitatea Ciocaia, pentru stingerea unui incendiu produs la un adăpost de animale. Cercetările efectuate au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, utilizarea focului deschis în spaţii deschise, fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor. Au ars circa 20 de metri pătraţi din acoperişul construcţiei şi zece grinzi din lemn.

Luni, 15 august a.c., în jurul orei 19.20, Staţia de Pompieri Ştei a fost solicitată să intervină pentru salvarea unei vaci căzute într-un decantor adânc de aproximativ 1.5 metri. Pompierii militari au acţionat cu accesoriile din dotare, reuşind în aproximativ 40 de minute, să aducă animalul la suprafaţă, predându-l, în siguranţă, proprietarului.

Distribuie informația
Alte știri