Trist dar adevărat! Peste 52.000 de copii se aflau în sistemul de protecţie specială la finele anului trecut

În România, 52.783 de copii se aflau, la sfârșitul anului trecut, în sistemul de protecţie specială a copilului. Aceasta înseamnă 1,4% din totalul copiilor din România – 3.645.267, conform datelor transmise de Autoritatea Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA), luni, de Ziua Copilului.

În ceea ace privește adopția, din totalul copiilor aflați în sistemul de protecție, la 31 decembrie 2019, 3.274 erau declarați adoptabili prin sentință judecătorească. În plus, până la finele anului 2019 au fost adoptați 1.264 de copii la nivel național, iar 22 au fost adoptați la nivel internațional de cetățeni români.

Din totalul copiilor declarați adoptabili, 2.747 se află în grija asistenților maternali, 156 de copii se află la alți membrii ai familiei, 11 la rude de gradul al-IV-lea, 5 copii se află în grija tutorilor, iar 355 de copii se află în diferite servicii de tip rezidențial.

În decembrie 2019 existau 2.369 familii adoptatoare atestate pentru adopție la nivel național și 60 de adoptatori/familii adoptatoare la nivel internațional.

”Ne dorim să găsim cele mai bune soluții pentru ca fiecare copil să-și găsească drumul către o familie. Suntem conștienți că procesul în sine de adopție poate și trebuie să fie simplificat, îmbunătățit și promovat mult mai mult în rândul oamenilor și pentru aceasta au fost aduse o serie de amendamente cadrului legal în materie. Șansa de a adopta un copil trebuie și poate să fie înțeleasă dincolo de o alternativă la absența propriilor copii, iar asistența maternală și serviciile rezidențiale trebuie să fie o alternativă tranzitorie. Aceasta este direcția spre care este just să ne îndreptăm ca sistem și ca societate”, declară Mădălina Turza, președinte ANDPDCA, citată într-un comunicat de presă.

Distribuie informația
Alte știri