Turul ciclist al Bihorului a fost mutat în iulie

Turul ciclist al Bihorului, competiţie readusă la viaţă în 2016, după 30 de ani de absenţă, va fi organizat în anul 2020 în luna iulie, nu în iunie, având loc imediat după un alt eveniment ciclist important – Turul Sibiului, au anunţat, vineri, organizatorii, într-un comunicat remis AGERPRES.

Prin mutarea din iunie în iulie, în perioada 9-12 ale lunii, organizatorii celor două tururi repoziţionează România pe harta ciclismului internaţional, pentru că oferă echipelor străine posibilitatea de a participa la două competiţii pe durata unei singure vizite la noi în ţară, se arată în comunicat.

Inclus în calendarul competiţional al Uniunii Cicliste Internaţionale, Turul Bihorului este primul tur ciclist din România implicat în programe de educare a copiilor şi primul tur ciclist transmis integral live în mediul online.

La această ediţie aniversară, a cincea, vor participa 20 de echipe însumând 160 de sportivi internaţionali şi 75 de manageri sportivi.

Distribuie informația
Alte știri