TVR Cultural difuzează în ziua de Paști un documentar filmat în 2010, în Bihor: ”Ultima prescură”

Duminică, 16 aprilie, în ziua în care creștinii ortodocși sărbătoresc Paștele, de la ora 19.00, TVR Cultural difuzează documentarul „Ultima prescură”, produs de Tudor Chirilă. Documentarul, realizat în anul 2010, prezintă viața unei bătrâne credincioase dintr-un sat izolat din județul Bihor, care face, pentru ultima dată în viața ei, prescura ce va fi folosită la slujba de Înviere.

Telespectatorii o vor cunoaște pe Veronica Grozea, din satul Bălnaca, comuna Șuncuiuș, o femeie în vârstă, respectată de întreaga comunitate, care își ducea zilele în solitudine.

În tinerețe, „pentru curățenia vieții ei”, femeia fusese aleasă de „preoții locului să coacă în cuptorul arhaic din curtea casei sale prescura necesară oficierii liturghiilor, în special a celei de Paşti. Acum e bătrână şi, cu tot regretul, nu mai poate fizic să se achite de sarcină”, povestea Tudor Chirilă, realizatorul documentarului.

Filmul o arată pe Veronica Grozea pregătind ultima prescură folosită la slujba de Înviere, singurătatea femeii fiind spulberată, odată cu vizita familiei, și descrie viața comunității din acel cătun izolat din munți.

„Documentarul este un eseu despre lumea și viața ultimilor români de odinioară. Azi, aproape toți dispăruți. Surpriză: nana Veronică este totodată un autentic și incredibil artist popular, excelând în broderii și țesături de tot felul”, arăta Tudor Chirilă.

Documentarul a fost realizat în colaborare cu Asociația Culturală „Ecoart” din Oradea. Urmăriți mai jos un promo al documentarului, realizat de Televiziunea Română în anul 2015:

Distribuie informația
Alte știri