Ucraina a câștigat finala Eurovision 2022. Vezi pe ce loc s-a clasat România

Foto: facebook.com

Ucraina a câștigat concursul Eurovision 2022,  în finala care a fost transmisă sâmbătă noaptea în direct și în exclusivitate la TVR 1 și TVR Internaţional.

Reprezentanții Ucrainei, Kalush Orchestra, care au interpretat piesa Stefania au câștigat concursul Eurovision 2022. Ei au primit din partea publicului 439 de puncte, care i-au propulsat în fruntea clasamentului, cu un total de 631 de puncte. Votul final a constat din votul juriilor din fiecare țară (pondere de 50 la sută) și votul publicului.

“Vă mulțumim că sprijiniți Ucraina. Această victorie este pentru fiecare ucrainean. Slavă Ucrainei!”, au spus reprezentanții Ucrainei după înmânarea trofeului.

Podiumul Eurovision a fost completat de Marea Britanie – reprezentată de Sam Ryder cu „Space Man” – 466 puncte, şi Spania, reprezentată de Chanel cu „SloMo” – 459 puncte.

România, cu piesa Llamame, interpretată de WRS, a încheiat concursul pe locul 18, cu 65 de puncte,  iar Republica Moldova, cu Trenulețul interpretat de Zdob și Zdub și  Advahov Brothers, pe locul 7, cu 253 de puncte.

Distribuie informația
Alte știri