UE va crea o platformă pentru reconstrucţia Ucrainei, ale cărei costuri Kievul le estimează la 750 de miliarde de dolari

UE va crea o platformă care să coordoneze reconstrucţia Ucrainei după războiul acesteia cu Rusia, a declarat luni preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timp ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţinut că reconstrucţia Ucrainei este ”sarcina comună a întregii lumi democratice”, iar premierul său, Denis Şmigal, a estimat la circa 750 de miliarde de dolari costurile acestei reconstrucţii, relatează agenţiile Reuters şi AFP.

Declaraţiile au fost făcute la o conferinţă dedicată reconstrucţiei Ucrainei, care se desfăşoară în oraşul elveţian Lugano.

Platforma anunţată de Ursula von der Leyen va fi folosită pentru schiţarea nevoilor de investiţii, coordonarea acţiunii şi orientarea resurselor. ”De la începerea războiului, UE a mobilizat în jur de 6,2 miliarde de euro ca asistenţă financiară” pentru Ucraina şi ”vor mai veni (fonduri). Ne vom angaja într-o reconstrucţie substanţială pe termen mediu şi lung”, a promis preşedinta Comisiei Europene.

Pe respectiva platformă se vor regăsi ţări, instituţii, sectorul privat şi societatea civilă. Banca Europeană pentru Investiţii a propus crearea unui fond pentru reconstrucţia Ucrainei în valoare de circa 100 de miliarde de euro, pe modelul planului european de redresare post-COVID.

Distribuie informația
Alte știri