Ultimele pregatiri pe Podul SF Ladislau. Se reia circulatia

DSC1006 Viceprimarul Florin Birta a anuntat ca lucrările de reabilitare sunt finalizate în proporție de peste 99%. Se mai lucrează doar la rampele de acces din zona podului, dar și la balcoane. Structura de metal a balcoanelor va fi montată, însă, la sfârșitul lunii august. Până atunci, ea trebuie adaptată.

In aceste conditii, podul Sfântul Ladislau, din centrul municipilului Oradea, se va redeschide, pietonal și rutier, luni, 15 august.

Începute anul trecut în luna septembrie, lucrările ar fi trebuit terminate în luna martie, dar termenul a fost amanat mai intai pentru luna mai, apoi dupa alegeri. Reabilitarea a fost efectuata de o asociere de firme din Cehia, care a câștigat licitația cu o ofertă de 5,1 milioane de lei.

Modificările aduse circulației care vor intra în vigoare din 15 august sunt:

harta

– sens unic pe str.Independenței între Piața 1 Decembrie și Piața Unirii, cu pierderea priorității la intersecția cu Podul Sf.Ladislau.

– sens unic în Piața Unirii între T.Vladimirescu și Iuliu Maniu, cu pierderea priorității la intersecția cu str.Iuliu Maniu.

– sens unic pe str.Iuliu Maniu între Jean Calvin și Piața Unirii, prioritar la intersecția cu Piața Unirii și Avram Iancu.

– sens unic pe str.Traian Moșoiu între Piața Unirii și Mihai Viteazul, prioritar la intersecția cu Mihai Viteazul.

– sens unic în Piața 1 Decembrie între Traian Moșoiu și Independenței, cu pierderea priorității la intersecția cu Independenței și Piața 1 Decembrie

– sens unic pe str.Ep.Mihai Pavel între Piața Unirii și Jean Calvin, cu pierderea priorității la intersecția cu Jean Calvin.

– sens unic în Piața Rahovei între Sulyok Istvan și Primăriei, cu pierderea priorității la intersecția cu Primăriei.

– prioritate de trecere pe str.T.Vladimirescu în intersecția cu Sulyok Istvan.

– sens dublu pe str.Jean Calvin între Iuliu Maniu și Ep. Mihai Pavel, cu pierderea priorității la intersecția cu Iuliu Maniu.

,,După modificarea circulației și revenirea la sensuri unice pe străzile Iuliu Maniu și Traian Moșoiu, vom începe marcarea locurile de parcare pe ambele părți. După ce noile reglementări privind circulația în zona centrală vor intra în vigoare, vom analiza oportunitatea semaforizării intersecției Piața Unirii cu Iuliu Maniu”, a declarat Florin Birta, viceprimarul municipiului Oradea.

 

Distribuie informația
Alte știri