Un bărbat, cercetat pentru furt, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, reținut de polițiștii din Oradea

La data de 23 aprilie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 24 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată (20 de acte materiale) și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, ambele în formă continuată, în formă continuată (20 de acte materiale).

Din cercetări a reieșit că, în perioada 14 – 15 aprilie a.c., acesta ar fi pătruns prin escaladare într-o locuință din Oradea și ar fi sustras trei laptopuri, o geantă în care se aflau carduri bancare, o tabletă mini, două ceasuri de mână și diverse documente, iar ulterior, ar fi utilizat cardurile sustrase pentru a achiziționa produse din diferite magazine, efectuând astfel 20 de tranzacții.

Prejudiciul cauzat astfel a fost estimat la 44.857 de lei.

La data de 24 aprilie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Oradea l-au prezentat pe bărbatul de 24 de ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul a dispus față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Distribuie informația
Alte știri