Un bărbat din Bihor, înjunghiat de o persoană necunoscută după un conflict spontan produs in zona unui magazin

Foto: arhiva

ACTUALIZARE: Din investigațiile efectuate de polițiștii din Aleșd a rezultat că agresiunea s-ar fi produs în locuința bărbatului de 46 de ani, din Aleșd, unde, pe fondul consumului de alcool, acesta ar fi avut un conflict spontan cu frații săi, doi bărbați de 37, respectiv 31 de ani, cu același domiciliu.

În urma examinării medico-legale, s-a constatat că bărbatul a suferit leziuni care necesită pentru vindecare între 8 și 10 zile de îngrijiri medicale, iar acestea nu au fost de natură să îi pună viața în pericol.

Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Poliției orașului Aleșd, sub supravegherea unui procuror, sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe, până în prezent nefiind depusă nicio plângere penală în cauz

INFORMAȚIA INIȚIALĂ

La data de 11 mai a.c., la ora 03.03, polițiștii din cadrul Poliției orașului Aleșd au fost sesizați, în urma unui apel primit prin S.N.U.A.U. 112, de un echipaj de Ambulanță, că personalul medical a fost solicitat să intervină în localitatea Aleșd, județul Bihor, pentru acordarea de îngrijiri medicale unei persoane, care prezenta plăgi provocate cu un obiect ascuțit.

Polițiștii au identificat persoana ca fiind un bărbat de 46 de ani, din localitatea Aleșd, județul Bihor.

În urma verificărilor și investigațiilor efectuate, s-a stabilit că, în seara de 10 mai a.c., în jurul orei 23.00, în timp ce bărbatul se afla în proximitatea unui magazin din localitatea de domiciliu, ar fi avut un conflict spontan cu o persoană necunoscută, în cadrul căruia ar fi fost agresat, cu un obiect ascuțit, fiind transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Poliției orașului Aleșd, sub supravegherea unui procuror, sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe, în vederea identificării autorului și pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs fapta. 

Distribuie informația
Alte știri