Un cabinet medical mobil va ajunge la locuitorii zonelor greu accesibile din Muntii Apuseni

Asociația Rotary Club “Floare de colț” Abrud Câmpeni și Direcția de Sănătate Publică a Județului Alba vor colabora în cadrul ”Caravanei Sănătății” prin care incepând cu 29 august 2018, locuitorii din zone greu accesibile din Județul Alba vor beneficia de vaccinare și consultații medicale gratuite

”Oamenii care locuiesc în Munții Apuseni au nevoie, de servicii medicale de calitate și protecție împotriva îmbolnăvirilor, la fel ca oricare alt cetățean al acestei țări. Zonele sunt îndepărtate de marile orașe, în care există asistență medicală permanentă, iar accesul este dificil de realizat cu mijloacele proprii. Ne bucurăm că avem alături de noi parteneri cu o vastă experiență și cu resursele necesare pentru a duce sănătate oamenilor din comunitatea noastră”, a declarat dna. Daniela Dreghici Popa, Coordonator de Proiect și Director Executiv Adjunct Sănătate Publică, Direcția de Sănătate Publică a Județului Alba.

Rezultatul programului Sănătate prin prietenie inițiat în 2012 de A&D Pharma, Fundația Sensiblu și Asociația Rotary Club “Floare de colț” Abrud Câmpeni, cu sprijinul Mercedes Benz, Cabinetul medical mobil acordă asistență medicală gratuită persoanelor din comunitățile izolate din zona Apuseni, și mai nou Maramureș.

În primii cinci ani de la lansarea programului au fost efectuate peste 4500 de consultații în peste 350 de sate şi cătune străbătute. Recent, cabinetul a revenit în județul Alba din zona Vișeul de Sus – Borșa unde, timp de 1 an, peste 1700 de persoane au beneficiat de consultații gratuite.

”În cei peste 6 ani de când funcționează cabinetul medical mobil, acesta și-a dovedit cu succes utilitatea. Ne încântă faptul că autoritățile publice au înțeles importanța proiectului nostru pentru oamenii din aceste zone și apreciem deschiderea lor. Împreună putem avea grijă de sănătatea locuitorilor județului Alba! – a menționat dl. Ionică Mocan, reprezentantul Asociației Rotary Club “Floare de colț” Abrud Câmpeni.

Cabinetul medical mobil este un autovehicul dotat cu necesarul obligatoriu pentru asigurarea unui consult medical general și dispune de un ecograf, EKG, spirometru, audiometru, dermatoscop, glucometru, oftalmoscop, otoscop etc.

Distribuie informația
Alte știri