Un copil de 1 an și 8 luni a fost salvat de pompierii orădeni după ce s-a blocat în cameră

Luni, 09 mai a.c., o femeie domiciliată într-un apartament situat la etajul 1 al unui bloc de pe strada Sovata din Oradea a solicitat, prin Sistemul Unic 112, intervenția echipajelor specializate, pentru salvarea fiului ei, în vârstă de un an și 8 luni, care, jucându-se, a blocat ușa dormitorului, a cărui fereastra era deschisă, rămânând izolat în încăperea respectivă.

La adresa menționată s-au deplasat cu operativitate, pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 Oradea, care în aproximativ 10 minute de la primirea apelului au pătruns în cameră, redând copilul teafăr mamei și înlăturând astfel, pericolul producerii unei situații de urgență.

Tragem din nou, în acest context, un semnal de alarmă în ceea ce privește siguranța copiilor, adresând cetățenilor rugămintea de a monitoriza în permanență minorii și de a nu-i lăsa, în special pe cei mici, nicio clipă fără supraveghere.

Distribuie informația
Alte știri