Un copil rămas blocat în casă și un adult căzut într-o fântână, salvați de pompierii bihoreni

Miercuri, 12 februarie a.c., echipajele specializate ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor au fost solicitate, prin intermediul Sistemului Unic 112, să intervină pentru salvarea unui copil rămas blocat în casă și a unui adult căzut într-o fântână.

În jurul orei 17.30, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” a fost sesizat cu privire la faptul că o persoană căzuse într-o fântână aflată în curtea unei gospodării situate în localitatea Sălacea.

Pentru salvarea bărbatului, în vârstă de 50 de ani, au fost mobilizate de urgență, două echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Valea lui Mihai, din care unul de prim ajutor calificat, care, sosite la fața locului, au constatat că, victima se afla într-o fântână de aproximativ trei metri, adâncimea apei fiind de circa un metru.

Utilizând cordiţele de salvare, unul dintre membrii echipajului de pompieri, a coborât în fântână, asigurând victima pentru acțiunea de evacuare, după care, cu ajutorul centurilor de siguranță, corzilor de salvare și a altor accesorii specifice, aceasta a fost scoasă la suprafață, de pompierii militari.

Pompierii militari paramedici i-au acordat bărbatului, care prezenta hipotermie, primul ajutor calificat, transportându-l ulterior la Spitalul din Marghita.

În jurul orei 20.00,  în dispeceratul inspectoratului a fost primit un apel care sesiza faptul că un copil a rămas închis într-un apartament dintr-un bloc de pe strada Reményik Sándor din Oradea, mama acestuia rămânând accidental blocată în balconul locuinței.

La adresată indicată de apelant s-au deplasat cu operativitate pompierii militari din cadrul Detaşamentului 2 Oradea, care, cu ajutorul scării culisabile şi accesoriilor din dotare, au pătruns în apartament, prin balcon, deblocând ușa, redând copilul, în siguranţă, familiei (în 9 minute de la primirea apelului prin 112) şi înlăturând în acest fel, posibilitatea producerii unui eveniment nedorit.

Distribuie informația
Alte știri