Un drum comunal din Apuseni, practicabil doar pietonal după ce a fost rupt de torenți

Foto: ziarulunirea.ro

Situaţia din Apuseni devine critică din punct de vedere a pericolului de inundaţii. Drumul comunal DC 90 Sohodol – Poiana Sohodol, din Munţii Apuseni, este practicabil doar pietonal, după ce, pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică, a fost rupt de torenţi într-o porţiune, fiind însă posibil accesul auto dinspre comuna Roşia Montană, a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.

„S-a intervenit cu buldoexcavatoare aparţinând SVSU pe Valea Sohodol şi Râul Arieş pentru decolmatare şi lărgirea albiilor; s-a emis mesaj RO-ALERT populaţiei din comunele Scărişoara, Gârda de Sus şi Arieşeni, vizate de avertizarea hidro Cod roşu; DC 90 Sohodol – Poiana Sohodol este practicabil momentan doar pietonal, după ce pe parcursul nopţii a fost rupt de apă într-o porţiune. Accesul în sat cu autoturismele se poate face dinspre comuna Roşia Montană; pe Drumul Vicinal Abrud – Soharu se intervine pentru amenajarea temporară a unei căi de acces către satul Soharu cu un buldoexcavator”, se arată în situaţia centralizată transmisă de ISU Alba.

Nu au fost persoane sau gospodării afectate, iar râurile şi văile nu au ieşit din matcă, decât cu mici excepţii şi fără a se înregistra pagube. Cotele apelor sunt în scădere conform ultimelor informaţii transmise duminică de SGA.

Distribuie informația
Alte știri