Un gest mic, dar important, poate să facă diferența pentru câinele tău

Microciparea câinelui este un procedeu obligatoriu, iar acum ai ocazia să-l faci gratuit, în cadrul campaniei derulată de Primăria Oradea.

Rapid, simplu și prea puțin dureros. Așa se derulează procesul de implantare a microcipului care este injectat sub pielea unui câine cu ajutorul unui ac hipodemic, între omoplați. Ulterior acestuia, datele de identificare asociate codului unic a microcipului sunt trecute în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân, denumit RECS, iar la final, acel cod, înscris pe un autocolant, se aplică pe carnetul de sănătate al câinelui. Cât de important este microcipul, ne spune chiar un medic veterinar.

 „Am un câine găsit pe stradă, s-a citit microcipul, în cele mai multe situații, contactăm proprietarul, totul e bine, se termină cu happy-end, dar sunt situații în care câinele de pe stradă a fost lovit de mașină, a suferit o traumă, are niște răni, eu am obligația să contactez proprietarul, ca să pot să-i acord îngrijiri medicale, doi la mână, îmi este foarte util întrucât orice problemă cronică de sănătate este înregistrată, în mod normal, în baza de date”, explică medicul veterinar Daiana Nășcan.

Înțelegem astfel care este utilitatea microcipării unui câine, însă trebuie menționat că există și prevederi legale foarte clare în acest sens. Așadar, puii abia veniți pe lume trebuie microcipați la maximum 90 de zile de la momentul fătării. De asemenea, dacă sunt donați sau vânduți, e obligatoriu să fie microcipați la momentul în care își schimbă proprietarul. Același lucru este valabil și când sunt scoși pentru prima dată la plimbare în parc sau orice spațiu public. Aceleași reguli se aplică și în cazul câinilor adulți, precum și la câinii adoptați din adăposturi, care trebuie să fie deja microcipați când sunt preluați de noii stăpâni.

 „În primul și în primul rând, trebuie să menționăm că microciparea este o obligație a proprietarului sau a deținătorului de animale, această obligație fiind menționată în OUG 155/2001. Obligația aceasta, dacă nu o îndeplinesc, tot legea vine și ne sancționează. Sancțiunea în acest caz este foarte mare, de la 5.000 la 10.000 de lei”, precizează comisarul-șef Nicoleta Alb, șefa Biroului pentru Protecția Animalelor Bihor.

În plus, microciparea are foarte mare avantaje. În primul rând, microcipul te ajută să dai mai ușor de urma prietenului patruped dacă acesta s-a pierdut, a fost furat sau a dispărut pur și simplu de acasă.

Dacă acesta fost găsit sau cineva încearcă să îl vândă, sunt toate șansele să ajungă la un cabinet veterinar, unde va fi scanat și identificat. Pe baza datelor din RECS, vei fi contactat și căutările tale vor lua sfârșit.

De asemenea, dacă datele despre sănătatea câinelui sunt actualizate permanent în registrul electronic, medicul veterinar va avea acces la întregul istoric medical al patrupedului, ceea ce va fi de mare ajutor pentru tine, dar și pentru animal. Un alt avantaj constă în faptul că proprietarii de câini devin mai responsabili și vor ezita să își mai abandoneze animalele, știind că pot fi ușor identificați pe baza microcipului.

„Microciparea ne-a ajutat, chiar acum, nu numai în zilele acestea, ci pe tot parcursul activității noastre, dar de curând, am reușit să identificăm proprietarii a trei animale, respectiv a trei căței care au fost pierduți. Proprietarii au căutat și ei acești câini și pentru că erau microcipați și mai ales pentru că erau introduși în baza de date, adică în RECS, au fost identificați proprietarii și s-a întâlnit cățelul cu proprietarul, fericirea a fost mare atât pentru proprietari, cât și pentru animale”, mai explică comisarul-șef Nicoleta Alb.

Pentru a veni în întâmpinarea orădenilor, proprietari sau deținători de câini, Primăria Oradea derulează o campanie gratuită, ceea ce înseamnă costuri zero pentru microciparea animalului de companie.

Aceștia se pot prezenta la cabinetul Premiere Vet, din str. William Shakespeare, nr.11B, de luni până vineri, între orele 10 și 19 sau sâmbătă, între 10 și 13, ori la cabinetul medical veterinar de pe str. Molidului, nr 58, de luni până vineri, în intervalul orar 8 -12 și 17 – 18 și sâmbăta, între orele 9 și 11. Mai multe detalii pe www.oradea.ro sau pe pagina de facebook dedicată campaniei.

SC Premiere Vet Health SRL – dr. Daiana Nășcan

str. William Shakespeare nr. 11B, Oradea

Program cabinet:

Luni – Vineri: 10:00 – 19:00

Sâmbătă: 10:00 – 13:00

Cabinet Medical Veterinar (CMV) – dr. Sandor Benyovszki

str. Molidului 58, Oradea

Program cabinet:

Luni – Vineri: 08:00 – 12:00 și 17:00 – 18:00

Sâmbătă: 09:00 – 11:00

Distribuie informația
Alte știri