Un nou film în regia unui fost gojdist, Marius Th. Barna, rulează la Oradea

Noul film, inspirat dintr-un fapt real, al fostului gojdist, Marius Th. Barna rulează, de sâmbătă, 14 mai, la Cinema Palas din Oradea.

„Dosarul 631” spune povestea unui reporter TV care investighează „închisorile zburătoare” americane din România, declanșând o serie de evenimente încărcate politic și înrădăcinate în societatea interlopă. Demersul jurnalistic este o probă dură, deloc facilă, pentru păstrarea demnitătii profesionale, dar și caracterul, constatând duplicitatea, volatilitatea morală, lipsa de măsură a unei lumi care își continuă implacabil cursul.

Regia filmului este semnată de Marius Th. Barna după scenariul lui Bogdan Ficeac. Distribuția îi include pe Iosif Paștina („Moromeții 2”) în rolul protagonistului Dinu, Diana Cavallioti, câștigătoarea premiului Gopo în 2019 pentru Cea mai bună actriță într–un rol principal și Marius Vizante, cunoscut pentru rolurile sale aclamate în filme semnate de Nae Caranfil precum „Restul e tăcere” (2007) sau „Filantropica” (2002).

Filmul este o productie Paradox Film, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, TVR și Borsec Romaqua.

Filmul rulează la Oradea la Cinema Palas din 14 până în 19 mai.

Marius Th. Barna este regizor, scenarist și producător român de filme. A fost „gojdist” 8 ani şi e mândru de asta. A absolvit Facultatea de mecanică din cadrul Politehnicii Timişoara (promoţia 1985) şi Universitatea  de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” (promoţia 1995).

În 2014 şi-a lansat volumul de proză „Viaţa ca un meteorit de seară”, la Bucuresti dar şi în Cetatea Oradea.

Distribuie informația
Alte știri