Un nou spectacol caritabil la Oradea – Spărgătorul de Nuci

Având în vedere că premiera acestui eveniment a fost o reușită, distribuția Spărgătorului de Nuci va fi din nou pe scena orădeană, într-un extraordinar spectacol caritabil ce va avea loc duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea. Donațiile care se vor strânge la fața locului, respectiv o parte din încasările spectacolului vor fi direcționate Asociației Amia –Suflet de copil, a cărei misiune este de a sprijini material și emoțional copiii abandonați în spitale și centre de plasament.

„Timp de patru ani, am încercat să cunoaștem și să aprofundăm lumea baletului, cursanții noștri reușind să asimileze atât numeroase variații din opere cunoscute, cât și improvizații din lumea dansului liric sau tematic. Cu o parte dintre cei înscriși la modulul de balet, am participat la numeroase concursuri naționale și internaționale, culegând lauri de fiecare dată”, anunță Ana Maria Toth, cea care semnează regia și coregrafia spectacolului.

Cele mai recente spectacole au fost caritabile, astfel încât copiii, prin munca și talentul lor, au contribuit la buna desfășurare a activitații unor asociații care se preocupă de bunăstarea bolnavilor cu afecțiuni oncologice.

„Anul acesta, întrucât ne-am dorit să avem nu doar un simplu spectacol de balet, ne-am hotărât să punem în scenă opera de balet Spărgătorul de Nuci. Astfel, de mai bine de șase luni, pregătim, cu peste 40 de copii și adulți, acest proiect inedit. Cei din distribuție au vârste cuprinse între 5 și 45 de ani, cea mai mare parte dintre aceștia activând în lumea baletului de peste trei ani. Credem că și Oradea are potențial în ceea ce privește baletul, iar proiectul în sine este cu, despre și pentru orădeni!”, menționează Ana Maria Toth, potrivit crisana.ro.

Distribuie informația
Alte știri