Brașov, Oradea și Sfântul Gheorghe sunt considerate cele mai curate orașe din România, conform studiului Storia.ro, realizat în colaborare cu agenția de cercetare D&D Research. Studiul a analizat percepția cetățenilor asupra nivelului de curățenie din orașele și cartierele în care locuiesc.
Clasamentul continuă cu orașele Cluj-Napoca, Slobozia, Miercurea Ciuc, Pitești, Târgu-Jiu, Drobeta Turnu-Serverin și Târgu Mureș. Capitala ocupă poziția 23 în clasamentul național general.
Ultimele locuri sunt ocupate de orașele Reșița, Călărași și Brăila. Printre orașele ce au primit cele mai slabe notări din partea locuitorilor lor la capitolul curățenie se mai numără și Satu Mare, Focșani, Galați și Alexandria, Zalău, Suceava și Bacău.
La nivel de regiuni istorice, Transilvania a fost desemnată de 42.969 de români ca fiind zona cu cel mai ridicat nivel al curățeniei, pe când Moldova ocupă ultima poziție. Vezi clasamentul aici