Un nou târg pentru strângere de fonduri necesare terminării campusului BBSO din Oradea

Târgul face parte deja din tradiția BBSO și este o modalitate prin care se strâng fonduri pentru terminarea lucrărilor la campus. Evenimentul va avea loc în zilele de 4 și 5 iunie, pe strada Thurzo Sandor nr 15. În cadrul târgului se vor vinde produse aduse sau pregătite de către membrii bisericii baptise Speranța.

Pe lângă haine, accesorii, produse alimentare din Spania și Italia, vor fi standuri cu diverse sortimente de mâncare precum burgeri de la Piata9, pizza, sarmale, supa crema, quesadilla și de asemenea prăjituri, macarons și cafea de specialitate.

La târg vor fi diverse activități: trăsura cu cai, atelier de olărit, face paiting, diverse jocuri și multe surprize pregătite pentru toți, de la cei mici până la cei mari.

Campusul BBSO va fi format dintr-o sală de auditorium de aprox 1400 locuri, sală conferințe de peste 300 locuri, spații de birouri de aprox 400 mp,iar in cadrul campusului se dorește inceperea unei grădinițe. Clădirea este compartimentată in 3 corpuri mari, P+1, P+2, P+3. De asemenea, Campusul va pune la dispoziție o bibliotecă, cafenea și zona de lounge și relaxare.

Distribuie informația
Alte știri