Un nou tip de autobuz circulă, în teste, prin Oradea. Cu ce este diferit față de modelele actuale?

SC OTL SA a prezentat azi, 22 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă, autobuzul cu hidrogen Urbino 12 Solaris, care a ajuns aseară în depoul OTL. Acesta va fi în teste în Oradea începând de astăzi până în data de 5 ianuarie.

Directorul OTL, Adrian Revnic a detaliat câteva caracteristici ale acestuia: „Acest autobuz are rezervoarele de hidrogen instalate pe acoperișul autobuzului și printr-un proces de cataliză hidrogenul se transformă în electricitate, partea de tracțiune fiind electrică. Având în vedere acest aspect am solicitat celor de la Solaris să ne pună la dispoziție acest tip de autobuz, solicitare la care firma Solaris a răspuns pozitiv. Astfel, în această perioadă vom face teste împreună cu specialiștii de Universitatea Oradea, interesați și ei să vadă principiul de funcționare a autobuzului. Totodată, împreună cu Universitatea ne dorim ca de anul viitor să avem un contract de parteneriat în ceea ce privește cercetarea, fondurile europene, practica și alte activități pe care le putem desfășura cu cadrele didactice și cu studenții. Dacă vom fi mulțumiți de testele pe care le avem cu acest autobuz și având în vedere o accesare de fonduri, fie pe PNRR, fie pe celelalte linii de  accesare fonduri europene, luăm în calcul și posibilitatea achiziționării unui astfel de autobuz”.

Prețul unui autobuz de acest tip ajunge în momentul de față la cca 700.000 de euro.

Testele vor fi făcute fără călători, iar o parte dintre ele se vor desfășura în incinta autobazei OTL.

Potrivit reprezentantului de vânzări al firmei Solaris, dl. Pop Dan Antoniu, autobuzul  cu hidrogen Urbino 12 Solaris este produs în Polonia, are lungimea de 12 m, are 33 de locuri și poate face după o încărcare distanța de 350 de km până la 480 de km. Acesta este un autobuz verde cu zero emisii și prezintă marele avantaj că iarna nu îi scade autonomia. 

Distribuie informația
Alte știri