Directorul societăţii Oradea Transport Local, ing. Pop Viorel Mircea, aduce la cunoştinţă orădenilor că şi cel de-al nouălea tramvai Imperio, produs de Astra Vagoane Arad, a sosit la Oradea astăzi, 13 Noiembrie 2020.
După perioada de probe, tramvaiul va deservi călătorii alături de celelalte garnituri aflate deja în parcul societăţii de transport public local.
Municipalitatea orădeană va primi, în total, 20 de tramvaie noi fabricate la Arad. Investiția, în valoarea de 148 milioane lei, este finanțată din fonduri europene.
Tramvaiele au fiecare o capacitate de 210 locuri, din care 45 pe scaune, sunt dotate cu recuperator de energie la frânare, aer condiţionat, instalaţie de încălzire şi rampă pentru persoanele cu dizabilităţi.
Producătorul român Astra Vagoane Călători a fost singurul ofertant la licitațiile organizate de Primăria Oradea pentru achiziția celor 20 de tramvaie. Până anul viitor, toate tramvaiele achiziționate de la ASTRA Arad vor fi în circulație, iar noua linie spre Universitate va fi gata.