Un orădean care a furat baterii și piese din aluminiu pentru camioane de la mai multe firme din municipiu, a ajuns după gratii

Joi, 16 februarie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 53 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, bănuit de comiterea, în concurs, a infracțiunilor de furt calificat, furt și tentativă de furt (7 acte materiale).

Din cercetări a reieșit că, în perioada 22 decembrie 2022 – 21 ianuarie a.c., împreună cu un alt bărbat, de 66 de ani, din Oradea, cercetat în stare privativă de libertate, în aceeași cauză, (reținut de polițiștii orădeni și arestat de magistrați la 8 februarie a.c.), ar fi pătruns, de fiecare dată, cu un autoturism, în punctele de lucru ale unor societăți comerciale din Oradea și ar fi sustras sau ar fi încercat sustragerea unor bunuri, cauzând un prejudiciu total estimat la aproximativ 40.000 de lei.

Astfel, cei doi bărbați sunt bănuiți că, la 22 decembrie 2022, în jurul orei 18.58, ar fi pătruns în parcarea unei societăți comerciale din Oradea și ar fi sustras două baterii auto de camion și un rezervor din aluminiu, de 600 de litri, tot pentru camion, provocând astfel un prejudiciu de 5.000 de lei.

Totodată, cei doi sunt bănuiți că, la 4 ianuarie a.c., în jurul orei 19.45, ar fi pătruns în parcarea pentru camioane a unei societăți comerciale din Oradea și ar fi sustras un rezervor din aluminiu, de 450 de litri, cauzând astfel un prejudiciu de 2.500 de lei.

De asemenea, polițiștii orădeni îi bănuiesc pe cei doi bărbați că, la 5 și la 6 ianuarie a.c., ar fi pătruns, de două ori, în vulcanizarea pentru camioane a unei societăți comerciale orădene și ar fi sustras, în total, patru jante de camion, cauzând astfel un prejudiciu de 2.400 de lei.

Aceștia sunt bănuiți și că, la 19 ianuarie a.c., în jurul orei 17.00, ar fi pătruns în curtea unei alte societăți comerciale din Oradea și ar fi încercat să sustragă o rampă din aluminiu, folosită pentru a urca utilaje grele pe camioanele de transport, în valoare de 5.000 de lei, iar la 21 ianuarie a.c., în jurul orei 11.15, din același loc, ar fi încercat să sustragă o altă rampă din aluminiu, de dimensiuni mai mari, în valoare de 15.000 de lei, în ambele cazuri fiind surprinși de un angajat și nereușind să sustragă bunurile respective.

Polițiștii orădeni îi bănuiesc pe aceștia că, tot la 19 ianuarie a.c., în jurul orei 17.05, ar fi pătruns în curtea aceleiași societăți comerciale din Oradea și ar fi sustras un aparat profesional de cafea, cauzând un prejudiciu de 10.000 de lei.

Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Oradea l-au prezentat pe bărbatul de 53 de ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.

Distribuie informația
Alte știri