Un pas înainte pentru realizarea Parcului Științific și Tehnologic Bihor

Proiectul „Parcului Științific și Tehnologic Bihor”, în valoare de 7 milioane euro, a fost declarat admis și va trece în următoarea etapă, de evaluare tehnică și financiară. Investiția urmează să fie amplasată pe un teren care aparține Consiliului Județean Bihor, situat pe strada Ceyrat, nr.4, în spatele Facultății de Științe Socio – Umane.

Potrivit vicepreședintelui CJ Bihor Ioan Mang,“Parcul Științific și Tehnologic se înființează în scopul ultilizării rezultatelor activităților de cercetare și aplicării tehnologiilor avansate în economie”. “Aici vor fi realizate produse inovative pe care societăţile ori le vor folosi pentru ele, ori le vor vinde”, spune rectorul Constantin Bungău care e convins ca proiectul va aduce beneficii municipiului Oradea şi judeţului Bihor.
Va a avea peste 40 de laboratoare și va fi folosit pentru activități de cercetare și aplicarea tehnologiilor avansate în economie.
Conform descrierii funcționale, la nivelul parterului va fi amenajată o zonă de cercetare și prototipare care va cuprinde, printre altele, 3 laboratoare de prototipare dotate cu aparatură de performanță, laborator de cercetare materiale avansate, laborator cercetare inteligență artificială și o sală de conferință cu o capacitate de 300 persoane. La etajul unu vor fi construite 15 laboratoare de tip Open Lab, 3 laboratoare Makers Eco-System, iar la etajul 2 vor exista alte 15 laboratoare de inovare și 4 laboratoare Makers Eco-System. Acestora li se adaugă săli de ședințe, săli de mese, spații administrative și anexe.

Distribuie informația
Alte știri