Un sfinx „zâmbitor” de dimensiuni mici, descoperit în Egipt

Foto: dailymail.co.uk

Un Sfinx „zâmbitor” de dimensiuni mici a fost descoperit, în apropiere de un templu antic din Egipt de arheologi.

Artefactul din calcar, despre care se crede că este o reprezentare stilizată a unui împărat roman antic, este mult mai mic decât faimosul Sfinx. A fost găsit împreună cu rămășițele unui altar, în interiorul unui mormânt cu două niveluri din templul Dendera, provincia Qena, potrivit dailymail.co.uk.

Echipa de cercetători a transmis că ar putea fi vorba despre o înfățișare a împăratului Claudius și speră să afle cine a fost sculptorul.

La finalul lunii februarie, Ministerul de Antichități din Egipt a anunțat descoperirea unui pasaj ascuns, cu o lungime de nouă metri, în interiorul Marii Piramide din Giza, despre care arheologul Zahi Hawass as spus că ar putea duce la „camera funerară reală” a faraonului Khufu sau Keops.

Distribuie informația
Alte știri