Un șofer bihorean „mort” de beat, care a acroșat un autoturism și a refuzat recoltarea probelor biologice, s-a ales cu dosar penal

Sâmbătă, 12 noiembrie a.c., la ora 16.00, pe drumul comunal din localitatea bihoreană Calea Mare, polițiștii Postului de Poliție Toboliu au depistat în trafic un bărbat de 54 de ani, localnic, care, în timp ce conducea un autoturism, a acroșat un autoturism, evenimentul rutier fiind unul fără victime.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La solicitarea legală a polițiștilor, cel în cauză a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.

Distribuie informația
Alte știri