Un tânăr de 19 ani din Bratca s-a ales cu dosar penal! A fost prins transportând țigări de contrabandă

Marți, 11 iulie a.c., pe raza localității bihorene Gheghie, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat, în flagrant delict, un tânăr de 19 ani, din comuna Bratca, județul Bihor, în timp ce transporta, în portbagajul unui autoturism, 19.800 de țigarete (990 de pachete de țigări), nemarcate legal, în legătură cu care există suspiciunea că ar proveni din contrabandă.

Prejudiciul cauzat astfel bugetului consolidat al statului a fost estimat la aproximativ 14.000 de lei.

Țigaretele netimbrate, descoperite în atutourismul condus de tânărul de 19 de ani, au fost indisponibilizate în vederea cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă asimilată, variantele normative de deținere și transport.

Distribuie informația
Alte știri