520 de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră au fost sancționați de polițiștii bihoreni în acțiune, la sfârșit de săptămână. Peste 320 din sancțiunile aplicate au fost pentru exces de viteză. Totodată, au fost reținute 106 permise de conducere.\
Sâmbătă, 19 februarie a.c., la ora 00.50, pe D.N.76, în localitatea bihoreană Hidișelul de Jos a fost depistat în trafic un tânăr de 20 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 158 de km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h.
Tot sâmbătă, 19 februarie, pe D.N. 19E, în localitatea bihoreană Sărsig a fost depistat în trafic un bărbat de 34 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 121 de km/h, înregistrată radar.
De asemenea, vineri, 18 februarie a.c., la ora 15.58, pe D.N.19, în localitatea bihoreană Sălard, a fost depistat în trafic un bărbat de 32 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 119 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h.
Totodată, luni, 21 februarie a.c., la ora 03.50, pe D.N. 76. în localitatea bihoreană Hidișelul de Jos a fost depistat în trafic un bărbat de 31 de ani, din municipiul Beiuș, în timp ce conducea o autoutilitară cu viteza de 117 km/h, înregistrată radar.
Duminică, 20 februarie a.c., la ora 10.07, pe D.N.76, în localitatea bihoreană Dușești a fost depistată în trafic o femeie de 52 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 112 km/h, înregistrată radar.
De asemenea, sâmbătă, 19 februarie a.c., pe D.N. 19 E, în localitatea bihoreană Poclușa de Barcău a fost depistat în trafic un bărbat de 25 de ani, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 108 km/h, înregistrată radar.
Conducătorii auto care au depăşit limitele legale de viteză cu peste 50 de km/h au fost sancţionați contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.