Un universitar orădean în sprijinul antreprenorilor din Mauritius

Reputat specialist în domeniul ei de activitate, conf. univ. dr. ing. Adina Albu, expert în designul produselor din piele și marochinărie, în cadrul Departamentului Textile-Pielărie și Management Industrial, al Facultății de Inginerie Energetică și Management Industrial de la Universitatea din Oradea, a fost invitată în Mauritius pentru a da o mână de ajutor la dezvoltarea afacerilor cu specific local.

Recent întoarsă acasă din mica republică insulară aflată la mii de kilometri distanță, în sud-vestul Oceanului Indian, conf. univ. dr. ing. relatează că, la Universitatea din Mauritius, a avut un număr de 14 cursanți pe care, timp de două săptămâni, i-a învățat cum să conceapă diverse produse din piele și marochinărie.

„În organizarea acestor ateliere au fost implicate guvernul republicii, universitatea dar și companii locale din domeniul prelucrării și comercializării pielii. Cursurile s-au încheiat cu o ceremonie oficială la care a fost prezent însuși vicepreședintele țării, Marie Cyril Eddy Boissézon. El a subliniat faptul că, prin astfel de proiecte, autoritățile își propun să deblocheze potențialul întreprinderilor mici și mijlocii din Mauritius, conducându-le spre integrarea într-un plan economic incluziv național. Prin ateliere precum cel pe care l-am coordonat li se oferă tinerilor o pregătire adecvată pentru a deveni buni antreprenori, calificând produsele locale din piele drept produse finite de ultimă generație”, explică universitarul orădean.

Mauritius se bucură de o mică industrie a produselor din piele și de marochinărie aflată în plină dezvoltare. Haine de piele, poșete, încălțăminte și alte produse din piele, produse în micuța republică insulară au pătruns cu succes pe piața articolelor de lux din întreaga lume.

„Prezența mea la aceste cursuri, organizate de Universitatea din Mauritius, reprezintă o recunoaștere și o onoare. Am avut bucuria de a contribui, ca expert, la dezvoltarea spiritului antreprenorial al participanților, care vor contribui considerabil la dezvoltarea economică a țării, prin micile lor ateliere de producție. Interesul tinerilor antreprenori era perceptibil prin prisma entuziasmului cu care au luat parte la activitățile atelierelor noastre și al vitezei cu care au acumulat informații”, a mai declarat conf. univ. dr. ing. Adina Albu.

Distribuie informația
Alte știri