”Un viitor mai bun pentru o schimbare transformatoare”, eveniment pentru celebrarea asistenților sociali din Bihor

Sucursala Teritorială Bihor a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România în parteneriat cu Facultatea de Științe Socio-Umane a Universității din Oradea a organizat la Biblioteca Universității din Oradea întâlnirea cu tema ”Un viitor mai bun pentru o schimbare transformatoare” la care au fost prezenți 120 de participanți – asistenți sociali, autorități județene și locale, reprezentanți ai celor trei universități din Oradea, studenți la specializarea asistență socială și alți specialiști din domeniul asistenței sociale.

În spiritul 𝑩𝒖𝒆𝒏 𝑽𝒊𝒗𝒊𝒓, o filozofie care îmbrățișează armonia cu natura, dreptatea socială și bunăstarea colectivă am celebrat asistenții sociali – specialiști importanți din domeniul social, pioni activi in procesul de schimbare, care luptă zilnic pentru a asigura egalitate, sprijin și acces la servicii esențiale pentru cei vulnerabili. Participanții au fost invitați să reflecteze la modul în care individual și împreună putem contribui la construirea unei lumi mai bune, echitabile și sustenabile.

Mesaje de solidaritate și sprijin au fost adresate și de reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, Direcția de Asistență Socială Bihor, Prefectura Bihor.

Au fost premiați asistenții sociali din județ care în acest an au fost nominalizați sau desemnați finaliști la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială. Câștigătorul din acest an al Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, părintele Larențiu Lazăr, câștigător al premiului pentru asistentul social din domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi a impărtășit emoțiile de pe scena Ateneului ca și încurajare și pentru recunoașterea muncii asistenților sociali.

În a doua parte a zilei participanții au participat la Dezbaterea profesională – Rolul comunităţii şi al profesioniştilor în respectarea/accesarea drepturilor şi bunăstării copilului şi familiei. Esența interacțiunii în asistența socială este focalizată pe procesul de schimbare și modificare, în mod direct sau subtil, a comportamentului clienților. Pentru aceasta, asistentul social trebuie să posede mai mult decât o simplă cunoaștere științifică a comportamentului uman și a motivației acestuia; specialistul intervenției trebuie să ajungă la o înțelegere complexă a componentelor vieții psihice a clientului, cu sistemul său de emoții, trebuințe, aspirații, dar, concomitent, și a propriilor caracteristici și direcțiilor de schimbare pe care le suportă.

Evenimentele sunt organizate cu sprijinul Unicef România în cadrul proiectului “𝐅𝐨𝐫𝐭̦𝐚 𝐝𝐞 𝐦𝐮𝐧𝐜ă 𝐝𝐢𝐧 𝐬𝐞𝐫𝐯𝐢𝐜𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧ă 𝐞𝐱𝐭𝐢𝐧𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐚𝐜𝐡𝐞𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐦 𝐝𝐞 𝐬𝐞𝐫𝐯𝐢𝐜𝐢𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢”, implementat de catre Colegiul Național al Asistenților Sociali.

Claudia Torje – Președinte Sucursala Teritorială Bihor a CNASR

Distribuie informația
Alte știri