O casă tradițională restaurată de Alex și Moni, doi tineri orădeni, a ars ca o torță în noaptea de Crăciun. Locul în care cei doi au pus mult suflet și au investit peste 65.000 de euro, mare parte din bani împrumutați, urma să primească primii turiști zilele acestea.
În cătunul Câmp-Moț din județul Bihor, Alex și Moni au cumărat o casă tradițională pe care au restaurat-o cu multă dragoste și migală. Construcţia din lemn de stejar, riicată în urmă cu aproape un secol, urma să primească primii turişti duminică, pe 26 decembrie.
“Casa am cumpărat-o în 2020 de la o doamnă care acolo a crescut. A fost casa părinţilor şi a bunicilor ei. Am ales-o pentru că era în vârf de deal și este un loc cu o priveliște minunată. Anul acesta am muncit la restaurarea și amenajarea ei. Am dorit să fie locul ideal pentru turiștii care doresc să stea în mijlocul naturii, într-o zonă pitorească. Am ales geamuri panoramice tocmai pentru a putea fi admirată frumusețea locului”, a precizat Alexandru Borza, proprierarul Apusenium Guesthouse.
Cei doi și-au dorit ca prin realizarea acestui proiect să contribuie la un turism participative, împreună cu comunitatea locală, să creeze un altfel de turism în România.
“Ideea noastră nu a fost să ne îmbogățim ci să îmbogățim întreaga comunitate din care facem parte”, a mai precizat Alex Borza.

Pe 26 decembrie, la Apusenium urmau să ajungă primii turiști.
“Pe 25 decembrie, în prima seară de Crăciun, am mers la Coleşti, la Muma Codrului. Am stat aproximativ 2 ore, iar când ne-am întors, casa ardea în întregime. Proiectul și visul nostru a ars din temelii. Încă suntem socați, credem că este un vis urât ce ni se întâmplă. Nu știm dacă focul a fost pus intenționat sau nu, poliția și pompierii fac cercetări”, a mai precizat Alex.
Alex și Moni nu vor să renunțe la visul lor și vor să reclădeacă locuința, chiar mai frumoasă.
Cei care vor să-I sprijine pot face donații în următoarel conturi: RO12BTRL03601201398381XX (titular: Alexandru Ioan Borza) sau cont Revolut RO37 BREL 0005 5009 0421 0100.


