Una dintre cele mai importante companii de construcții din România este noul partener al echipei de handbal CSM Oradea

Foto: arhiva

Echipa de handbal masculin CSM Oradea are un nou partener. Compania Construcții Erbașu se alătură grupului de companii din sector privat care, alături de Municipiul Oradea, sprijină activitatea acestei secții din cadrul clubului, a anunțat clubul orădean.

Compania Construcții Erbașu este legată de CSM Oradea și prin prisma bunelor relații dezvoltate în perioada lucrărilor de realizare a Sălii Polivalente Oradea Arena. Astfel, cele două entități continuă să colaboreze, de această dată în domeniul sportului de performanță, după începuturile consemnate în asigurarea unei infrastructuri necesare desfășurării activității în cele mai bune condiții.

Una dintre cele mai importante companii ce activează în domeniul construcțiilor din România, Construcții Erbașu, ni s-a alăturat ca partener și va susține secția de handbal a clubului nostru, au transmis reprezentanțik CSM Oradea

În prezent, cu peste 1800 de persoane în echipă, Construcții Erbașu este una dintre cele mai importante companii de construcții cu capital 100% autohton din România, conform clasamentului realizat de Camera de Comerț și Industrie a României.

Bun venit în echipa CSM Oradea, Construcții Erbașu!

Distribuie informația
Alte știri