Undă verde pentru achiziția a 10 autobuze hibrid necesare transportului urban din Oradea

S-a dat undă verde pentru achiziția a 10 autobuze hibrid pentru transportul urban de călători din Oradea. Vor funcționa pe electric și pe diesel. Valoarea totală a investiției este de 22,8 milioane de lei fără TVA.

“Acest proiect se va depune pentru finanțare împreună cu cele două pasaje din Centrul Civic și din față de la Piața Mare, plus parcarea de tip Park and Ride. Durata de realizare a întregului proiect este de aproximativ 24 de luni”, a spus viceprimarul Florin Birta.

Primăria Oradea va depune spre finanțare achiziția de autobuze în cadrul apelului de proiecte pentru Obiectivul specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă/proiecte nefinalizate, al Axei 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, din cadrul POR 2014 – 2020.

Distribuie informația
Alte știri