Undă verde pentru realizarea clădirii multifuncționale din Parcul Traian

Primăria municipiului Oradea a solicitat aviz arhitectului-șef pentru a construirea clădirii multifuncționale în Parcul Traian nr 14. Proiectul este unul mai vechi, studiat prin Planul Urbanistic de Dezvoltare (PUD), aprobat cu HCL 485/2019, clădirea fiind situată într-o zonă importantă din Oradea.

„Au existat mai multe variante de volumetrie pentru această clădire, existând la un moment dat și o ședință comună cu Comisia Zonală a Monumentelor, în vederea găsirii unei soluții agreate atât de către Comisia Municipală de Urbanism, cât și de către Comisia Zonală de Monumente Istorice. În final, s-a ajuns la o volumetrie care a fost avizată de către ambele comisii. Astfel, comisia municipală de urbanism a emis avizul 2484/2021, lucrarea urmând să fie realizată de către Primăria municipiului Oradea, în parteneriat cu firma La Casa SRL”, a precizat Arina Moș, viceprimarul municipiului Oradea.

Imobilul va avea un regim de înălțime P+3E+ER și va fi distribuit astfel: la parter vor fi amenajate spații comerciale, iar la etaj se vor amenaja birouri. Accesul se va face din strada Parcul Traian. Conform PUD-ului aprobat, locurile de parcare aferente funcțiunilor se vor asigura în parcarea publică etajată, situată în vecinătate, pe strada Tribunalului.

PUD-ul prevedea construirea clădirii în două etape, în cea de-a doua etapă existând și posibilitatea de dezvoltare a clădirii, respectiv colțul dintre strada Parcul Traian și strada Franz Schubert, prin investiție privată.

Distribuie informația
Alte știri