Universitatea din Oradea va fi evaluată de specialiştii ARACIS. Se doreşte „grad de încredere ridicat”

Universitatea din Oradea va fi evaluată instituţional de specialiştii ARACIS în luna octombrie. Rectorul Constantin Bungău spune ca pentru asta întregul personal va fi mobilizat şi speră să păstreze calificativul „grad de încredere ridicat”, calificativ pe care instituţia pe care o conduce, l-a dobândit în urmă cu 5 ani. Evaluarea va consta în verificarea amănunţită a mai multor programe de studiu, posibil 22, dar şi ale unor aspecte care vizează întreaga Universitate.

Există însă la acest moment cateva minusuri de care conducerea instituţiei e conştientă. Dispune de 903 cadre didactice titulare dar personalul cu vârsta de sub 40 de ani nu depășește cifra de 80. De asemenea, trebuie lucrat intens la existența unui curs într-un format tipărit sau pe o platformă electronică, pentru fiecare disciplină, atât la licenţă cât și la master, care să le fie accesibil studenților. Există acum în procent de doar 60-70 la sută.

Distribuie informația
Alte știri