Unsprezece cetăţeni asiatici, depistaţi ascunși în portbagajul unui autoturism şi remorca unui TIR/ 7 încercau să treacă ilegal prin Borș

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II și Borș au depistat unsprezece cetăţeni din Sri Lanka, India, Pakistan și Bangladesh, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în portbagajul unui autoturism, respectiv în compartimentul marfă al unui automarfar încărcat cu frigidere..

În data de 05.04.2022, în jurul orei 18.15, la P.T.F. Borş, judeţul Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar. Bărbatul conducea un ansamblu de vehicule,  format din cap tractor și semiremorcă, şi transporta frigidere din Bulgaria.

Cu ocazia controlului fizic al autovehiculului, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul marfă al autoturismului acestuia, șapte cetățeni străini.

La cercetări, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din India, Pakistan și Bangladesh, care intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini și trafic de migranți pentru șoferul român, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Distribuie informația
Alte știri