Unsprezece persoane din Afganistan, Iran şi Somalia, depistate de poliţiştii de frontieră din Bihor într-un imobil nelocuit

Unsprezece cetăţeni din Afganistan, Iran şi Somalia au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră într-un imobil nelocuit, aflat în construcţie, la marginea localităţii Girişu de Criş, judeţul Bihor, ei declarând că intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

„În data de 15.11.2019, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Girişu de Criş au desfăşurat o acţiune de prevenire pe linia combaterii migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere în zona de competenţă. Astfel, în jurul orei 08,30, în localitatea de frontieră Girişu de Criş au fost depistate într-un imobil nelocuit, aflat în construcţie, unsprezece persoane. Întrucât acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost preluate şi transportate la sediul instituţiei, pentru cercetări”, informează un comunicat transmis sâmbătă de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.

În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Afganistan, Iran şi Somalia – opt bărbaţi şi două femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 37 de ani, precum şi un minor de 17 ani. Aceştia au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei, majoritatea fiind solicitanţi de azil în România.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun.

Distribuie informația
Alte știri