Blaziu Guban, de la care a pornit istoria uneia dintre cele mai rezistente mărci românești, s-a născut la 4 noiembrie 1904, în satul Gurbediu din județul Bihor, fiind ulterior adoptat de o familie din Oradea. Cu doar primele clase făcute, a lucrat ca îngrijitor la porci, apoi, în timpul Primului Război Mondial s-a angajat la o fabrică de ghete din Oradea, urmărind cu mare atenție combinarea substanțelor și a materialelor.
Momentul care avea să-i schimbe destinul lui Guban a fost cel când a inventat o substanţă pentru vopsitul ghetelor. Mai departe, vinde drepturile pentru fabricarea acestei substanţe unei companii palestiniene, bani cu care îşi deschide propria fabrică, conform zf.ro.
Prima pereche de pantofi Guban a ieşit pe poarta fabricii în ‘59. De altfel, în timpul regimului comunist la Timişoara producţia de încălţăminte era industrială în timp ce astăzi 70% din procesul de realizare a unui pantof e manual. În acea perioadă la fabrică lucrau 3.000 de persoane faţă de circa 100 astăzi.
Pantofii de Guban au fost încălţaţi, de-a lungul timpului, de persoane celebre, de la fostul preşedinte american Harry Truman până la actriţa Sophia Loren. Şi Gheorghe Gheorghiu Dej şi Tudor Arghezi au încălţat pantofi făcuţi la Guban.
Foto:mediafax.ro