Se reabilitează unul dintre cele mai proaste drumuri naționale din Bihor

Unul din drumurile naționale ce traversează județul Bihor, a cărui stare lasă mult de dorit, este DN 19B care eagă nordul județului Bihor de Sălaj. Din cei 20 de km care sunt în stare proastă pe teritoriul județului Bihor, jumătate, primii 9 km dinspre Chiribiș, au fost scoși la licitație de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, în vederea reabilitării, a anunțat președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.

Valoarea estimată a lucrărilor este de peste 7 milioane de euro, iar ofertele vor putea fi depuse până în 20 octombrie. După stabilirea firmei câștigătoare și semnarea contractului de execuție, la începutul anului viitor ar urma să înceapă lucrările. Conform contractului, trebuie terminate în maxim 10 luni. În toamnă, acest prim tronson va fi complet reabilitat.

În paralel cu această procedură, studiul de fezabilitate pentru reabilitarea porțiunii următoare, până la limita cu Sălajul, este în faza de avizare la Compania Națională de Autostrăzi. După obținerea aprobărilor, se va demara procedura de licitație și pentru cel de-al doilea tronson, până la sfârșitul acestui an.

Dacă nu vor fi întârzieri în aceste proceduri de contractare, până la sfârșitul anului viitor ar trebui să se circule în condiții decente și pe acest drum.

Cu toate că starea acestui drum național nu este responsabilitatea directă a Consiliului Județean Bihor, se cuvine să îmi cer scuze tuturor celor care-și strică suspensiile mașinilor trebuind să circule în zona Suplacu de Barcău. Am făcut demersuri în toată această perioadă pentru reabilitarea drumului, dar știu că asta nu-i încântă pe cei care au circulat pe acest drum. Mulțumesc domnului Cecan, directorul DRDP Cluj și echipei tehnice pentru urgentarea proiectului, iar conducerii CNAIR și Ministerului Transporturilor pentru alocarea fondurilor necesare, a transmis Ilie Bolojan.

Distribuie informația
Alte știri