Uraganul mediteranean Ianos face primele victime în Grecia

Uraganul mediteranean Ianos, care a lovit estul Greciei vineri și centrul țării sâmbătă, a lăsat în urmă și două victime. Furtuna extrem de puternică a inundat străzi și locuințe și a afectat alimentarea cu energie electrică în mai multe insule ale arhipelagului elen, au anunțat autoritățile de la Atena, conform Reuters, citat de Agerpres.

Două persoane şi-au pierdut viaţa în urma furtunii extrem de puternice, descrisă drept un „uragan mediteranean” (Medicane), care a lovit sâmbătă centrul Greciei, inundând străzi şi locuinţe, conform autorităţilor elene, transmite Reuters.

Furtuna denumită „Ianos” a smuls copacii din rădăcini şi a provocat vineri întreruperi ale energiei electrice în insulele Ionice şi în vestul Peloponezului. Apoi a trecut peste zona centrală a Greciei, cele mai afectate fiind regiunile din jurul oraşelor Karditsa şi Farsala. Corpul unei femei în vârstă a fost descoperit într-o casă inundată dintr-un sat din apropiere de Farsala, conform unui anunţ al pompierilor.

Autorităţile au declanşat acţiuni de căutare a două persoane ce au fost raportate dispărute, conform poliţiei. Ulterior, un reprezentant al pompierilor a anunţat că a fost descoperit şi cadavrul unui bărbat în vârstă de 63 de ani, în apropierea spitalului din Karditsa. Deocamdată nu este clar dacă această victimă era una dintre persoanele date dispărute. Ploile torenţiale au transformat oraşul Karditsa într-un lac uriaş, conform imaginilor prezentate de televiziunile elene. Un pod s-a prăbuşit.

Distribuie informația
Alte știri