Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a amânat până săptămâna viitoare anunţarea portofoliilor celor 26 de comisari nominalizaţi pentru noul executiv, potrivit a trei oficiali informaţi în legătură cu decizia ei, relatează POLITICO.
Iniţial, aşteptările erau ca echipa Ursulei von der Leyen să programeze pentru miercuri dimineaţă o întâlnire cu liderii diferitelor grupuri politice din Parlamentul European şi apoi să anunţe public următorul colegiu de comisari. Această întâlnire a fost însă amânată.
Ursula von der Leyen se va întâlni acum cu liderii grupurilor politice din Parlamentul European marţi, 17 septembrie, la ora 9:00 (10:00, ora României).