USR a depus legea pentru eliminarea pensiilor speciale ale lucrătorilor Securităţii

Foto: stirileprotv.ro

Preşedintele USR Cătălin Drulă a anunţat, luni, că USR a depus o lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale lucrătorilor Securităţii, condamnaţi definitiv de instanţe.

Este o minimă reparaţie morală pe care o putem face şi suntem datori tuturor celor care au luptat pentru libertatea noastră să facem această reparaţie. USR susţine principiul că în România nu trebuie să existe două categorii de oamenii: privilegiaţii şi cei care muncesc cinstit. Iar această categorie de pensie specială, mă refer la lucrătorii securităţii, este cea mai odioasă dintre toate. Statul român modern, democratic, nu are voie să recompenseze cu privilegii pe cei care ne-au bătut, torturat sau omorât părinţii şi bunicii”, a declarat Cătălin Drulă, preşedintele USR.

Liderul USR a solicitat parlamentarilor PSD şi PNL să nu îi protejeze pe lucrătorii Securităţii şi să voteze această lege.

1.300 de foşti ofiţeri de Securitate şi de Miliţie, mulţi în viaţă, au primit din partea instanţelor hotărâre judecătorească definitivă că au fost „lucrători ai Securităţii” şi au desfăşurat activităţi prin care au suprimat sau au îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii comuniste. Cu toate acestea, foştii ofiţeri primesc pensii speciale, spune USR.

„Toţi cei care au bătut, ucis, rănit, arestat abuziv revoluţionari la Timişoara, cei care i-au bătut pe cei de la Braşov din 1987, pe cei de la Aiud, care au făcut puşcărie din motive politice – toţi aceşti lucrători de Securitate primesc şi ei pensii speciale în continuare. E o nedreptate strigătoare la cer. Şi e datoria noastră să facem ceva ca aceste lucruri să nu se mai repete” a declarat Andrei Ursu, fiul disidentului anti-comunist Gheorghe Ursu, omorât de Securitate.

Distribuie informația
Alte știri