USR Bihor: Aeroportul Internațional Oradea e în aer. Pasztor Sandor vânează antilope

Domnul Pasztor Sandor, care a ajuns să conducă județul în urma unor aranjamente de culise, care nu au ținut cont de interesul Bihorului sau de votul cetățenilor, a reușit „performanța” ca în 2 ani de zile să lase Aeroportul Internațional Oradea fără nici o cursă externă.

Pierderile directe și indirecte pentru județ sunt foarte mari. Aeroportul are cheltuieli de operare considerabile, chiar și în absența curselor internaționale, dar veniturile vin doar dacă există curse. Lipsa zborurilor internaționale afectează grav economia Oradiei și pe cea a Bihorului, în primul rând turismul, dar și celelalte laturi ale activității din zonă.

La această situație s-a ajuns datorită incompetenței și dezinteresului partidelor din coaliția UDMR-PSD-ALDE, care au numit în Consiliul de Administrație al Aeroportului, la fel ca în toate instituțiile conduse de Consiliul Județean, clienți de partid fără nici o competență în domeniu, plătiți cu sume de peste 20.000 de lei pe an ca să asiste pasivi la suspendarea curselor aeriene internaționale și la întârzierea lucrărilor la noul terminal.

Asta în timp ce domnul Pasztor, care a avut grijă să-și mărească cu generozitate salariul de Președinte al Consiliului Județean, este mai mult în aer, spre destinații exotice și scumpe, unde practică hobby-uri de lux și vânează antilope Damaliscus pygargus phillipsi de 3.000 de Euro. Dacă județul stagnează, măcar domnul Pasztor să facă mișcare, la scufundări în Jamaica sau să își satisfacă pofta de sânge la vânătoare în Africa!

Afirmațiile fostului director al Aeroportului Oradea, Gheorghe Pasc, cum că domnul Pasztor i-a cerut să nu discute cu operatorii aerieni străini, sunt deosebit de grave. În cazul în care sunt adevărate, înseamnă că președintele Consiliului Județean Bihor a sabotat cu intenție activitatea aeroportului și interesele economice ale județului, iar cei în măsură să o facă ar trebui să verifice dacă faptele reclamate nu întrunesc condițiile constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu sau de instigare la aceasta.

USR consideră că instituțiile statului, Parchetul și Curtea de Conturi, trebuie să verifice activitatea Consiliului de Administrație al Aeroportului, implicarea conducerii Consiliului Județean în administrarea Aeroportului Oradea și să identifice eventualele probleme de legalitate care au dus la această situație dezastruoasă.

Suntem convinși că numirea doamnei Antik Cristina, reprezentanta unui partid politic, în funcția de director al aeroportului, în urma unui simulacru de concurs, nu va îmbunătăți activitatea acestui important obiectiv. Domnia sa nu are nici o pregătire sau competență în domeniul aviației și administrației aeroportuare. Doamna Antik Cristina și-a dovedit deja limitele profesionale în calitatea sa de membră a Consiliului de Administrație al Aeroportului Oradea, rămas fără curse internaționale.

USR Bihor cere demiterea actualului Consiliu de Administrație clientelar și incompetent, numirea unui Consiliu de Administrație format din specialiști în domeniu și organizarea unui concurs internațional pentru ocuparea postului de director al Aeroportului Internațional din Oradea.
USR Bihor

Distribuie informația
Alte știri