USR Bihor le cere autorităților din Oradea un plan de management al cursului Crisului, cu consultarea ONG-urilor și cetățenilor. Comunicat

foto/ arhiva

Oradea este unul dintre acele puține orașe care au șansa de a fi traversate de la un capăt la celălalt de către un curs de apă, coridorul verde semi-natural de pe ambele maluri ale Crișului Repede reprezentând o consecință directă a acestui privilegiu.

Cu toate că acesta reprezintă nu doar unul dintre ultimele zone de luncă rămase aproape neatinsă din Oradea ci și un mod de a crește calitatea vieții cetățenilor de aici, atât prin potențialul său de a rămâne o veritabilă oază de liniște și relaxare dar și datorită capacității de a asigura confort termic pe timpul verii sau de a filtra într-un mod natural aerul si a praful din aer, premisele sunt destul de sumbre: la comanda Primăriei, mai mulți copaci de pe malul drept riscă să ajungă lemne de foc, urmând a face loc unei alei pietonale.

Astfel, lansăm un apel autorităților din Oradea de a realiza un plan de management al cursului Crisului, cu consultarea tuturor factorilor interesați, printre care ABA Crișuri, Primărie, ONG-uri orădene și cetățeni.

Acest proiect, cu includerea societății civile, ar avea rolul de a defini clar și asumat care vor fi zonele destinate recreerii, alimentației publice precum și de altă utilitate, în funcție de consensul la care ar urma să se ajungă. E important ca orașul nostru să găsească echilibrul între zonele de recreere și cele de locuire, păstrând componenta naturală, vie, indispensabilă unui oraș modern. E de asemenea important ca o concluzie finală să aibă loc în cadrul unor consultări reale, alături de toți „actorii”, administrație, profesioniști, partide și societatea civilă.

Fiecare are o voce puternică și trebuie să se facă auzită.

Distribuie informația
Alte știri