USR face apel la toate partidele și la societatea civilă să sprijine înființarea “DNA-ului pădurilor”

Proiectul USR privind înființarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu, “DNA-ul pădurilor”, inițiat de deputații USR Silviu Dehelean, Stelian Ion, Daniel Popescu și Cornel Zainea și senatorii USR George Dircă, Allen Coliban și Mihai Goțiu a intrat pe ordinea de zi a următoarei ședințe de plen a Camerei Deputaților.

USR a cerut, luni, în Biroul Permanent al Camerei Deputaților punerea pe ordinea de zi a proiectului, iar solicitarea a fost acceptată.

”Experiența justiției românești ne arată că atunci când creezi premizele pentru specializare, pentru ca magistrații să beneficieze de cunoștințe aprofundate pentru domeniul in care anchetează, rezultatele sunt spectaculoase. Până la asaltul PSD asupra justiției, DNA și DIICOT erau doua exemple in acest sens, singura nereușită fiind Secția Specială pentru magistrați. Creearea unei Direcții pentru infracțiunile de mediu pregătește societatea românească să răspundă provocărilor dintr-un domeniu care va ocupa tot mai mult agenda publica – aerul nostru, apa noastră, pădurile noastre, toate in strânsă legătură cu sănătatea noastră si cu calitatea vieții noastre.” a declarat Silviu Dehelean, deputat USR Bihor și inițiator al proiectului.

USR face un apel la toate partidele și la societatea civilă să sprijine acest proiect pentru a proteja cu adevărat pădurile și mediul în România. Dacă ratăm această oportunitate, vom plăti cu toții prețul. Și îl vom plăti cu sănătatea noastră.

Proiectul USR a primit deja aviz favorabil de la comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională și este la raport la comisia juridică cu termen 29 aprilie 2019.

Distribuie informația
Alte știri