USR schimbă direcția: îl susține pe Nicușor Dan la prezidențiale

USR renunță la Elena Lasconi și anunță susținerea lui Nicușor Dan în cursa pentru Cotroceni. Decizia vine după ce un sondaj intern a indicat un scor slab pentru Lasconi – doar 4,1%. Anunțul a fost făcut, într-o conferință de presă, de vicepreședintele USR Dominic Fritz.

„Nu mai există o cale pentru Elena Lasconi să ajungă în turul doi”, a declarat vicepreședintele USR, Dominic Fritz.

Un Comitet Politic va vota oficial susținerea lui Nicușor Dan.

Lasconi, însă, nu renunță:

„Eu nu candidez doar pentru USR, candidez pentru români. Cred că sunt cel mai independent candidat dintre toți.

Toată viața am luptat pentru drepturile celor vulnerabili, pentru femei, pentru copii, pentru bunicii noștri. Nu pot să stau spectator. Niciunul din cei patru nu vor reprezenta decât interesele lor. Atât. Nu exagerez, vorbesc despre doi de la PSD (Simion, Ponta) și doi de la PNL (Antonescu, Dan), adică, SISTEMUL”, a spus Lasconi.

Alte știri