Toți cei 34 de aleși bihoreni au votat favorabil proiectul de hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico – economici aferenți reparațiilor capitale la clădirea ce va găzdui sediul Consiliului Județean, cunoscută orădenilor ca fosta Policlinică Mare. În aceste condiții, săptămâna viitoare ar putea fi lansată licitația pentru demararea lucrărilor.
,Având în vedere că avem SF-ul, avem PT-ul, avem avizele, avem autorizația, de săptămâna viitoare se intră în licitație”, a spus Pásztor Sándor, președintele Consiliului Județean Bihor.
Imobilul, dezafectat de ani buni, se află într-o stare avansată de degradare. După ampla reabilitare va găzdui sediul Consiliului Județean Bihor dar și a unor instituții subordonate.
Potrivit arhitectului Cristian Pușcaș, la parter vor fi spațiile de relații cu publicul. Primului etaj va fi dedicat birourilor. La etajul doi va exista o sală mare pentru ședințele Consiliului Județean, iar la nivelul șarpantei s-a gândit o mansardă.