#VaiMamaNoastra. Asa arata drumul european Stei – Varfurile. Asociatia Pro Infrastructura cere demiterea conducerii CNAIR

Asociatia Pro Infrastructura care urmareste lucrarile de investitii ale CNAIR a publicat imagini cu starea drumului european dintre judetele Arad si Bihor. #VaiMamaNoastra, e hastag-ul prin care Asociatia descrie dezastrul de pe DN76, unde astfaltul a disparut complet pe anumite portiuni.
„Atenție, imagini cu puternic impact emoțional! Nu este vorba de vreun drum forestier în creierii munților sau un teatru de operațiuni militare. Fotografiile atașate arată situația actuală de pe DN76 Deva-Oradea în zona localității Vârfurile”, se arata in descrierea fotografiilor

Reabilitarea sectorului surprins în poze (33 km între Ștei și Vârfurile) a început în 2012 și este încă departe de finalizare. Contractul a fost reziliat în 29.11.2017 (la stadiu de execuție 80%) și nici până astăzi nu a fost scos din nou la licitație!

„Mai gravă decât starea execrabilă a carosabilului este nepăsarea totală a celor direct responsabili din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere„, se arata in aceeasi postare.

Potrivit Pro Infrastructura, Compania de Drumuri nu este capabilă nici măcar să cârpească temporar câteva sute de metri (până când va selecta un nou constructor). În schimb, toți directorii perindați la vârful instituției se laudă că vor să preia autostrăzi și centuri rutiere pentru a le finaliza în regie proprie. Indolența, incompetența și disprețul față de cetățenii care le plătesc salariile grase ne scutesc de alte comentarii.

„Solicităm de urgență prim-ministrului Viorica Dăncilă (că practic nu avem ministru la Transporturi) să demită conducerea CNAIR și să o înlocuiască cu una ceva mai responsabilă”, mai solicita Pro Infrastructura.

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri