Val de aer polar peste România. Anunțul directorului ANM

Vremea se schimbă în România, sub influența unui val de aer polar. Urmează o perioadă cu temperaturi mai scăzute, ploi, iar la munte vor fi ninsori.

Meteorologii anunță că toamna își intră în drepturi. Răcirea accentuată a vremii se va resimți încă de la finalul acestei săptămâni.

”În special la altitudini mai mari de 1500 de metri este posibil, în zilele următoare, să consemnăm precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. De altfel, regimul de temperaturi va fi în scădere în următoarele zile, semn că toamna își intră în drepturi”, a declarat directorul ANM, Elena Mateescu, la un post TV.

Potrivit sursei citate, la altitudini mari, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

”Scăderea valorilor de temperaturi, care se vor apropia de normalul perioadei, va fi de interes în următoarea perioadă. Mai ales în a doua parte a acestei săptămâni și chiar săptămâna următoare. Cel mult în țară vom avea valori de la 7 până la 15-16 grade, cu cele mai coborâte valori în regiunile intracarpatice.

La nivelul maximelor, vom avea chiar o vreme ușor mai rece, 8-9 grade. Chiar și minimele de pe parcursul nopților vor fi preponderent negative, în special în zonele depresionare, 8 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și până la 10 grade pe litoral.

Vorbim și de intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de 80 – 90 km/h la munte, iar în restul țării rafale de 45 – 65 km/h, ceea ce va face, în condițiile scăderii regimului de temperaturi, să resimțim temperaturi mai coborâte”, a explicat directorul ANM.

Distribuie informația
Alte știri